duminică, 30 martie 2014

Dănilă Dorina

1. Motto-ul în viaţă: “Omul înţelept nu spune tot ce gîndeşte, dar ce spune, gîndeşte.” (Aristotel)
Date biografice: Iubesc lumea începînd cu mine… Sunt născută pe data de 22 septembrie 1993 în zodia Fecioară.
Studii: Am absolvit: Gimnaziul din s. Casunca, raionul Floreşti în 2008; Colegiul de Medicină Bălţi în 2013. În prezent îmi fac studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Biologie şi Pedologie.
Despre mine: Mă caracterizez în cinci cuvinte: Neordinara, Optimistă, Curajoasă, Originală şi Ingenioasă. Nu mi-am propus să schimb lumea, nu e în putinţa mea acest lucru, ci doar să n-o las să mă schimbe pe mine. Nu alerg după idealuri, ci doar după idei, nu copiez modele, ci doar am Eul meu.
           Dacă să aleg culoarea, atunci roşul
     Dacă să aleg stilul, atunci doar cel propriu.
     Dacă să citesc, atunci cîte 2-3 cărţi odată.
     Dacă e să fiu în public, atunci numai pe tocuri.
     Dacă e să fiu sinceră, atunci în primul rând cu mine însumi.
     Dacă să mă distrez, atunci pînă dimineaţa.
     Dacă e să fac ceva, atunci la maxim.
2. Pasiuni
    Ador ploaia şi îmi place la nebunie să savurez aroma de cafea. Iubesc să mă plimb toamna prin parc sub
foşnetul frunzelor, să ascult cu drag freamătul lor şi să mă bucur de cromatica anotimpului, pentru că se aseamănă cu personalitatea mea. Iubesc iarna pînă la cer şi înapoi, iar fulgii de nea îi asociez cu bucuriile mărunte ale vieţii noastre cotidiene.
Ador lectura, consider că o carte este cu adevărat bună dacă mă captivează din primele 20 de pagini. Îmi este greu să fac o alegere atunci cînd vine vorba de cartea mea preferată, dar totuşi "Memoriile unei Gheişe" de Arthur Golden se plasează pe primul loc în topul preferinţelor mele. Sunt un suflet de femeie ce caută cuvintele potrivite şi încearcă mereu să creeze ceva frumos.
3. Planuri de viitor
  •    Ca orişice om îmi doresc, mai întîi de toate, o familie frumoasă, bazată pe dragoste, încredere şi respect;
  •    Doresc să fac masteratul peste hotare;
  •    Intenţionez să continui studiile în domeniul Medicinei;
  •    Îmi propun să realizez acţiuni de binefacere;
  •    Vreau să vizitez Japonia - Ţara Soarelui-Răsare, să cunosc mai îndeaproape cultura, tradiţiile şi obiceiurile japoneze, să vizitez o casă de ceai şi să cumpăr un Kimono;
4. Sub lupa colegilor
Persoană foarte responsabilă, deşteaptă, sociabilă, la care te poţi adresa pentru ajutor sau încurajare. Îmi place la nebunie memoria ei, este foarte inteligentă şi harnică, avem mare noroc că este şefa noastră de grupă. Ador modul ei de organizare, răbdarea şi bunătatea ei sufletească. Cea mai sociabilă fată pe care am întâlnit-o până acum! Are mereu dorinţa de a face ceva nou. Ea este şefa – una serioasă şi înţelegătoare, ea înţelege de ce nu poţi veni la perechi, dar trebuie să îi dai un motiv credibil.  Întotdeauna când avem întrebări – la ea găsim răspunsul: „Când e bursa?” , „Când încep examenele?” etc. Ei i se poate încredinţa orice lucru şi fii convins că îl va îndeplini.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu